Gorj: Șofer beat a lovit frontal parapetul unui pod

138

Un tânăr de 20 de ani din comuna Bălănești în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean Turcinești a pierdut controlul mașinii din cauza neatenției și vitezei necorespunzătoare, lovind frontal parapetul unui pod. Din cercetările efectuate de polițiști s-a constatat că tânărul a părăsit locul unde s-a produs incidentul, mergând la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testat cu aparatul etilotest, rezultatat a fost de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată în aceeași noapte s-a aflat că același autoturism a fost condus și de către fratele său de 24 de ani, fără a deține permis de conducere. Testat și acesta de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul a ieșit negativ. Pentru cei doi s-a întocmit dosar penal.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.