Gorjeni acuzați de furtul unor autoturisme de lux din străinătate

70

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au efectuatuat, ieri, trei percheziţii domiciliare, în judeţul Gorj, într-un dosar privind comiterea infracţiunilor de furt calificat, tăinuire, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prejudiciul cauzat fiind estimat la 250.000 de euro.

Conform polițiștilor Serviciului Furturi de Autovehicule, cinci persoane, printre care un cetăţean străin, ar avea preocupări de natură infracţională, pe linia sustragerii de autoturisme de lux.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că cei în cauză ar fi sustras şi înstrăinat în mod ilicit şase autoturisme de lux, prejudiciul total cauzat prin săvârşirea infracţiunilor fiind de aproximativ 250.000 de euro.

Au fost conduse la audieri două persoane, alte două persoane sunt arestate în alte cauze similare, pe teritoriul spaţiului intracomunitar, iar faţă de a cincea persoană fiind dispusă deja măsura controlului judiciar.

În urma percheziţiilor desfăşurate au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri despre care există suspiciunea că provin din infracţiuni. Totodată, până în prezent au fost recuperate patru autoturisme şi predate persoanelor în drept.