Radio Târgu Jiu — Se aude bine! 97,8 FM

Gorjul, singurul județ în care toate clădirile DGASPC au autorizație ISU

Gorjul, singurul județ în care toate clădirile DGASPC au autorizație ISU

Toate clădirile aflate în administrarea DGASPC Gorj sunt autorizate din punct de vedere al securității la incendiu.

Potrivit vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bodușanu, Gorjul este singurul județ din România în care toate imobilele DGASPC dețin aceste autorizații.

„Controalele efectuate de structurile Ministerului Afacerilor Interne la unitățile de îngrijire și cazare pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități confirmă un rezultat important: toate clădirile DGASPC Gorj dețin autorizație de securitate la incendiu. Suntem singurul județ din țară în această situație. Este rezultatul unui efort comun al Consiliului Județean Gorj și al DGASPC Gorj, pornind de la o prioritate clară: siguranța celor aflați în grija noastră. În spatele acestui rezultat sunt muncă susținută, investiții și demersuri pentru îndeplinirea cerințelor de autorizare. Pentru beneficiari și familiile lor, înseamnă că protecția și condițiile de îngrijire sunt tratate cu responsabilitate. Pentru mulți dintre acești oameni, centrele sunt „acasă”. Este datoria noastră să le oferim un mediu care să le protejeze viața și demnitatea. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest rezultat. Vom continua să susținem investițiile în siguranța și bunăstarea beneficiarilor!” a declarat vicepreședinta CJ Gorj , Anca Bordușanu.

Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu

DistribuieWhatsApp

Pe aceeași temă

Te-ar putea interesa

Radio Târgu Jiu

97,8 FM · Se aude bine!