Grav accident de circulație la Plopșoru

3045

Un grav accident de circulație a avut loc, în această dimineață, la Plopșoru. Un tânăr de 31 de ani a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului, autoturismul în care se afla s-a rupt de la jumătate. Din fericire, atunci când oamenii legii au ajuns la locul accidentului, tânărul era conștient. În cele din urmă acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Florin Chisim – purt cuv ISU Gorj

În cauză oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.