Grevă generală în spitale

Federația Sanitas anunță declanșarea grevei generale în sistemul sanitar începând de astăzi, 28 iulie.
Sindicaliștii protestează față de proiectul noii legi a salarizării și spun că vor continua acțiunile până când Guvernul va relua dialogul cu reprezentanții angajaților.
Liderii Sanitas acuză că, înaintea declanșării grevei, în unele spitale ar exista presiuni asupra angajaților care și-au anunțat participarea la protest. Sindicaliștii susțin că solicitarea unor liste cu numele acestora poate reprezenta o formă de intimidare.
Reprezentanții Sanitas dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi asigurate asistența medicală și serviciile esențiale. Totodată, ei cer modificarea proiectului legii salarizării, deblocarea angajărilor și măsuri pentru reducerea deficitului de personal din sistemul sanitar.
„Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu informează pacienții că în urma notificării privind participarea la grevă transmise de organizația sindicală reprezentativă la nivel de unitate și anume Sanitas Tg-Jiu, au fost dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea continuității serviciilor medicale.
Activitatea medicală din cadrul Unității de Primiri Urgențe, secțiilor cu paturi, blocurilor operatorii, secțiilor ATI și a celorlalte structuri esențiale ale spitalului se va desfășura în condiții normale.
În Ambulatoriul Integrat pacienții afectați au fost informați în timp util și vor beneficia de reprogramare în cel mai scurt timp posibil.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu respectă dreptul legal al salariaților de a participa la grevă și, în același timp, își îndeplinește obligația de a asigura continuitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților.
Mulțumim pacienților și aparținătorilor pentru înțelegere și asigurăm comunitatea că serviciile medicale de urgență și activitatea spitalicească sunt asigurate în condiții de siguranță.” – Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
ActualitateCând va fi reluată circulația pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu
29 octombrie 2026
ActualitateSe apropie perioada reducerilor! Atenție la ofertele care par prea bune ca să fie adevărate
29 octombrie 2026




