Grindina a făcut prăpăd în Gorj! Gheața a tocat mărunt culturile

519

Grindina a făcut ravagii în județul Gorj. Au fost distruse grădinile, dar și culturile oamenilor. Localnicii din Stănești sunt disperați și spun că au muncit degeaba. Producția din acest an este una compromisă, iar oamenii spun că nici măcar nu își scot banii pe care i-au investit.

Cultivator

Singura speranță a cultivatorilor a rămas sprijinul acordat de Guvern. Dacă statul nu îi va despăgubi, aceștia nu pot acoperi pagubele, care sunt însemnate. Pomii, viile, dar și porumbul au fost puse la pământ de bucățile mari de gheață.

Cultivator

Și solariile din localitatea Stănești au fost distruse de grindină. Primarul din localitate spune că suprafețele afectate sunt destul de mari.

Constantin Bicheru, primar Stănești

Edilul spune că are speranțe că, locuitorii din comuna pe care o păstorește, vor primi sprijin de la stat.

Constantin Bicheru, primar Stănești

Reprezentanții Direcției pentru Agricultură Gorj susțin că cea mai bună armă împotriva calamităților este asigurarea culturilor. Nu a fost depusă nicio cerere pentru despăgubire până acum, însă se fac vizite în teren și așteaptă solicitări din partea cetățenilor.

Valentin Priporeanu, Direcția pentru Agricultură Gorj

Localitățile cele mai afectate de grindină sunt Stănești, Turcinești, Urdari, Lelești și Plopșoru.