Guvernul a aprobat fondurile pentru biletele de tratament balnear

Fondurile pentru bilete de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii, aferente anului 2025, au fost aprobate de Guvern.
130.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Națională de Pensii Publice.
”Pe parcursul anului trecut, 126.726 de persoane asigurate în sistemul public de pensii au beneficiat de tratamente cu specific balnear. Pentru anul acesta, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, a fost menținută aceeași suma prevăzută și în anul 2024 cu această destinație, respectiv 400.000.000 lei”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Peste 60.000 de bilete vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii Publice, iar celelalte în alte unități de profil, după încheierea unor contracte subsecvente.
Durata unei serii de tratament balnear este de 16 zile și pot solicita bilete pensionarii și asigurații sistemului public de pensii.
Cel mult 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
