Guvernul Bolojan a adoptat interzicerea cumulului pensiei cu salariul

Guvernul a adoptat, în ședință extraordinară, proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public.
Actul normativ va fi transmis Parlamentului, cu solicitarea de dezbatere și adoptare în procedură de urgență, pentru clarificarea regulilor de încadrare în sistemul bugetar.
Peste 20.000 de angajați din sectorul public sunt vizați de măsură, inclusiv foști militari, polițiști, jandarmi, angajați ai Parlamentului și ai Curții de Conturi. Prevederea se aplică exclusiv pensiilor de serviciu și pensiilor militare, nu celor bazate pe contribuții.
Proiectul prevede că persoanele aflate în această situaţie trebuie să aleagă între locul de muncă şi pensie. Cei care rămân în sistemul public şi beneficiază de pensii de serviciu sau militare vor pierde 85% din pensie.
Documentul stabileşte şi condiţii privind continuarea activităţii până la 70 de ani, cu acordul angajatorului.
Sunt prevăzute excepţii pentru aleşi locali, persoane cu mandate constituţionale şi cadre didactice implicate în formarea magistraţilor sau în învăţământul militar şi juridic.
Executivul justifică măsura prin necesitatea echității și reducerii cheltuielilor bugetare.
Premierul Ilie Bolojan susține că sistemul trebuie să evite dublarea veniturilor din fonduri publice și să introducă disciplină fiscală, astfel încât resursele să fie utilizate mai eficient în administrația publică.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
EconomieSituație alarmantă în Gorj! Județul, pe locul 2 în topul național la firme radiate în primele opt luni din 2026
2 octombrie 2026
EconomieUrsula von der Leyen: Fondurile UE trebuie condiționate de respectarea statului de drept
17 septembrie 2026
EconomieRata anuală a inflației a scăzut la 6,2% în august
11 septembrie 2026
EconomieBolojan: Deficitul României a scăzut cu 37% în primele șapte luni din 2026
7 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
