Senatul și Camera Deputaților se reunesc astăzi, de la ora 19:00, în ședințe comune succesive pentru angajarea răspunderii Guvernului pe cinci proiecte din pachetul doi de reformă. Parlamentarii pot participa fizic sau online la dezbateri.
Proiectele vizează modificări la pensiile de serviciu, măsuri în domeniul sănătății, guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, eficientizarea unor autorități administrative autonome și redresarea resurselor publice.
Constituția prevede că Opoziția poate depune moțiune de cenzură în termen de trei zile. Dacă aceasta nu trece, proiectele se consideră adoptate automat, împreună cu amendamentele pe care Guvernul și le-a însușit în prealabil.