I-au furat geanta în timp ce se afla într-un magazin

533
sursa foto:ziarul de vrancea

A mers la cumpărături, însă s-a ales cu geanta furată. Este cazul unei femei în vârstă de 76 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. Târgujianca a anunțat polițiștii despre faptul că în timp ce se afla la cumpărături, în incinta unei societăți comerciale din oraș, persoane necunoscute i-au furat geanta, în care avea suma de 1.000 de lei, dar și documentele personale.  Oamenii legii au  identificat un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Târgu Jiu și o femeie, de 42 de ani, din localitatea Slivilești, care aveau asupra lor o geantă. Actele și suma de bani a fost restituită femeii, iar cei doi s-au ales cu dosar penal.

Victor Țuhașu