Încă un accident de muncă la Jilț Nord

Un salariat al Complexului Energetic Oltenia s-a accidentat la locul de muncă ieri, 24 iunie, în cadrul Unitatății Miniere de Carieră Jilț - Nord.
Angajatul, având funcția de conducător formație de lucru, a suferit o accidentare la membrul inferior stâng.
Potrivit companiei, incidentul s-a produs în timpul coborârii de pe transportorul T702. Salariatul efectuase anterior o manevră de introducere a lateralei în buncărul de preluare, moment în care a alunecat și s-a accidentat.
Angajatului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru investigații și îngrijiri medicale.
Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, iar conducerea Complexul Energetic Oltenia a dispus constituirea unei comisii de cercetare a evenimentului.
„În data de 24 iunie 2026, în cadrul UMC Jilț – Sector Jilț Nord, a avut loc un eveniment în urma căruia un salariat având funcția de conducător formație de lucru s-a accidentat la membrul inferior stâng.Evenimentul s-a produs în timpul coborârii de pe transportorul T702, după efectuarea unei manevre de introducere a lateralei în buncărul de preluare, acesta a alunecat și s-a accidentat la membrul inferior stâng.
Salariatului i-a fost acordat imediat primul ajutor la fața locului, fiind ulterior transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru investigații și acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, conform procedurilor legale în vigoare. Conducerea Societății Complexul Energetic Oltenia a dispus constituirea unei comisii de cercetare a evenimentului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor exacte ale producerii accidentului.” - Complexul Energetic Oltenia
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ȘtiriNicușor Dan: „Voi desemna un premier zilele următoare”
3 septembrie 2026
Aplicația „Parcări Târgu Jiu” a fost lansată. Va fi îmbunătățită în 2027
3 septembrie 2026
ȘtiriManevre obligatorii pentru obținerea permisului de conducere, categoria B
3 septembrie 2026
ȘtiriBeat la volan, cu permisul suspendat de doi ani
3 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ActualitateUniforma școlară ar putea deveni obligatorie în toate școlile din România
3 septembrie 2026
EvenimentBătaie ca în filme pe o stradă din Bâlteni
3 septembrie 2026
ActualitateAu început etapele administrative pentru organizarea Concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ
3 septembrie 2026
ActualitateCe s-ar întâmpla cu gorjenii într-o situație de forță majoră? Câte adăposturi funcționale există
3 septembrie 2026
