Începe judecata în dosarul Vâlcov

439

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost citat pentru marți, 8 mai, la Tribunalul Gorj, într-un nou termen al procesului de corupție, pe care îl are pe rolul instanței. Procesul a fost strămutat de la Tribunalul Olt, la Tribunalul din Tg Jiu, la sfârșitul anului trecut. Fostul ministru este acuzat de instigare la dare și luare de mită, iar procurorii susțin că acesta ar fi inițiat constituirea a trei societăți, care acționau ca un tot unitar, iar un funcționar de la Oficiul de Cadastru ar fi primit timp de trei ani mită, printr-o firmă controlată de Vâlcov.

„Respinge cererea formulată de inculpata Calotă-Sălcianu Elena Marinela prin avocat ales privind administrarea de probe în camera preliminară în legătură cu legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Admite cererile formulate de inculpaţii Cincu Eduard, Calotă Sălcianu Elena Marinela şi Vâlcov Darius Bogdan prin apărătorii aleşi şi înlătură ca mijloc de probă Rechizitoriul nr. 378/P/2014 din 19.05.2015 al D.N.A – Secţia de Combatere a Corupţiei. Respinge celelalte cereri şi excepţii invocate de inculpaţi. Constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 114/P/2016 din 24.07.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, (…) a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, a stabilit instanța.

Alături de fostul ministru, sunt trimiși în judecată alte trei persoane, Eduard Cincu, Mircea Dogaru și Elena Calotă, administratorul SC Millenium Topographica SRL la data comiterii faptelor. Dacă fostul demnitar este acuzat de instigare la luare și dare de mită, ceilalți trei au fost deferiți Justiției pentru luare și dare de mită.  Darius Vâlcov mai este judecat și în alte dosare.