Inghesuiala locativa este generatoare de stres

39

Câte patru sau chiar cinci oameni stau în două sau trei camere. Aşa de înghesuit trăiesc jumătate dintre români. Suntem ţara cu cea mai mare rată de supraaglomerare a locuinţelor din UE. Problema apare când un cuplu nu are propria cameră ori copiii de sex diferit împart aceeaşi încăpere. Lipsa confortului de acasă poate provoca tensiuni în familie, avertizează psihologii.

Mihaela Săhlean, psiholog: „Înghesuiala locativă este generatoare de stări de stres, de iritabilitate, de sentimente nedorite. Contează foarte mult ca în momentul în care ajungi acasă să fie un număr suficient de metri pătraţi încât să simţi un confort”.

Suprafaţa medie a unei locuinţe din România e de 48 de metri pătraţi, de două ori mai mică decât media europeană. Multe dintre ele sunt construite în perioada comunistă, însă nici cele noi nu sunt prea spaţioase. Un motiv e faptul că dezvoltatorii imobiliari mizează pe suprafeţe mici ale locuinţelor, pentru ca eventualii clienţi să se încadreze în plafonul de 60.000 de euro, prevăzut de programul Prima Casă.

Legea prevede şi suprafeţe minime pentru locuinţele noi. O garsonieră trebuie să aibă cel puţin 37 de metri pătraţi utili, iar un apartament cu două camere cel puţin 52 de metri pătraţi. În cazul locuinţelor cu trei camere, suprafaţa utilă trebuie să pornească de la 66 de metri pătraţi.

Sursa: Digi24