Însoțitorii persoanelor cu dizabilități din Scoarța, amenințați cu trimiterea în șomaj

257

Conducerea Primăriei comunei Scoarța vrea să reducă numărul însoțitorilor persoanelor cu dizabilități din localitatea. 35 de persoane sunt angajate pentru a avea grijă de persoanele grav bolnave, care nu se pot descurca singure. Primarul localității, Ion Stamatoiu, spune că toate cazurile vor fi analizate, pentru că sunt persoane care au în mod nedrept gradul I de handicap.

 

Primăria Scoarța nu a primit fonduri pentru plata însoțitorilor persoanelor cu handicap, iar primarul susține că fondurile sunt insuficiente. La nivelul localității sunt 35 de asistenți personali, iar salariile acestora se ridică la peste 100.000 de lei pe lună.

În locul salariilor, persoanele cu handicap vor beneficia de o indemnizație. Aceeași măsură a fost luată și de Primăria Bâlteni, care i-a anunțat pe însoțitorii persoanelor cu dizabilități că vor fi trimiși în șomaj.