Inspectorii DSV, în control, la circ. Deși târgujienii sunt îngroziți de modul în care arată animalele, nu au fost găsite nereguli

472

Inspectorii sanitar veterinari au mers să verifice în ce condiții sunt ținute animalele de la circul care a poposit recent la Târgu Jiu. Asta după ce sute de târgujieni s-au revoltat pe rețelele de socializare, susținând că animalele stau în condiții precare și nu sunt îngrijite ori hrănite. DSV nu a aplicat nicio sancțiune, subliniind că totul este în regulă. Instituția le-a impus totuși celor de la circ să monteze un cort unde să stea la umbră zecile de animale, după cum a explicat Nicolae Călescu, directorul DSV Gorj.

Sute de târgujieni s-au declarat îngroziți de modul în care stau animalele circului. Pe site-urile de socializare, a fost deja realizată o pagină dedicată acestei cruzimi: ”Spune NU Circului cu animale în Târgu Jiu”. Sute de sesizări au ajuns și la asociațiile care luptă pentru bunăstarea animalelor. Președintele Pro Animals, Carmena Șerbănoiu, a rămas fără cuvinte când a văzut în ce stare au ajuns animalele aduse cu circul în oraș. Leii și elefantul stau în spații extreme de mici și nu au loc de mișcare, iar mâncarea nu este suficientă, a declarat, pentru Radio Târgu Jiu, Carmena Șerbănoiu, președintele Pro Animals.

Iubitorii de animale au așteptat luarea unor măsuri din partea autorităților.

Circul rămâne la Târgu Jiu până marți. Prețul unui bilet este de 30 de lei.