Interviu cu Radu Lazăr, un sculptor de poveste pe meleagurile gorjenești. Vezi unde se află creațiile acestuia!

326

Un sculptor prezent de două zile la ”Târgul meșterilor populari”, găzduit de orașul Târgu-Jiu a impresionat cu lucrările sale, demne de poveste. Cetățenii care trec prin fața creațiilor sale, expuse în centrul pietonal al orașului, se arată încântați. Am stat și noi de vorbă cu Radu Lazăr, căci despre el este vorba, povestindu-ne câteva lucruri din viața sa, dar și cum a ajuns acesta să practice sculptura în lemn. Venit tocmai din ținutul Bihorului, meșterul de poveste ne-a declarat că toate creațiile sale sunt făcute cu suflet, pasiune și dăruință. Povestea artistului a început în urmă cu mai bine de 10 ani, atunci când a luat prima bucată de lemn, a șlefuit-o, iar din mâinile sale a ieșit o adevărată sculptură.

De asemenea, cu zâmbetul pe buze și cu bucurie în suflet, Radu Lazăr ne-a mărturisit că nu se desparte cu greu de lucrările sale, atunci când sunt scoase la vânzare.

Totodată, deși majoritatea oamenilor sau chiar a celor care practică această meserie, o văd ca pe o afacere profitabilă, sculptorul bihorean ne-a dat de înțeles că nu s-a gândit niciodată să se îmbogățească financiar de pe urma acestui har de la Dumnezeu de a sculpta, ci doar spiritual, mergând pe zicala ” mă vând ieftin, dar trăiesc foarte bine”.

Sculptorul este pentru a doua oară la acest târg și promite că va veni și anul viitor.