Ioana Mihăilă, propunerea USR PLUS pentru funcția de ministru al Sănătății

334

Ioana Mihăilă este propunerea făcută de USR PLUS pentru funcția de Ministru al Sănătății. Medicul a ocupat funcția de secretar de stat în acest minister în mandatul lui Vlad Voiculescu. Ioana Mihăilă a fost  votată în unanimitate de USR PLUS pentru această funcție, iar propunerea a fost înaintată premierului Florin Cîțu.

„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat”, a spus aceasta, potrivit unui comunicat de presă.