ISJ Gorj reacționează după mesajele din grupurile părinților

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a transmis precizări după apariția în spațiul public a unor conversații de pe grupuri de WhatsApp.
În mesaje, părinților li se solicita să comunice numărul de elevi și părinți participanți la manifestările primăriei Târgu Jiu dedicate celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Reprezentanții inspectoratului anunță că nu au fost informați oficial și nu au participat la întâlnirea dintre conducerile școlilor din Târgu Jiu și Primărie, unde s-a stabilit calendarul evenimentelor. Inspectoratul precizează că nu a transmis nicio adresă privind organizarea sau obligativitatea participării.
Potrivit Inspectoratului, participarea elevilor și a părinților la astfel de activități are caracter voluntar și nu poate fi impusă. Instituția va verifica dacă acțiunea a fost inclusă în calendarul educativ al școlilor și cum a fost comunicată inițiativa către cadre didactice, elevi și părinți.

Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
