Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat în 2025 un total de 1.969 de controale, dintre care 1.360 au vizat relațiile de muncă, iar 609 domeniul securității și sănătății în muncă. Amenzile aplicate au depășit 9,1 milioane lei.
Din totalul sancțiunilor, 1,98 milioane lei au fost pentru nerespectarea normelor de securitate și sănătate, iar 7,19 milioane lei pentru încălcarea legislației privind relațiile de muncă.
Inspectorii au dispus 3.559 măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate, în urma controalelor, sesizărilor și campaniilor naționale. Activitatea a inclus și cercetarea accidentelor de muncă, controale preventive și verificarea respectării Programului anual al ITM Gorj.
Serviciul Control Relații de Muncă a identificat 99 de cazuri de muncă nedeclarată, dintre care 81 fără contract scris, 5 neînregistrate în registrul salariaților, 2 cu contract suspendat și 11 cu depășirea timpului de muncă. Au fost aplicate 40 de amenzi totale de 1,73 milioane lei.