Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat între 9 și 13 martie un total de 42 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
În urma controalelor, inspectorii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 463.000 lei. De asemenea, au fost dispuse 65 de măsuri obligatorii pentru corectarea neconformităților identificate și alinierea activității angajatorilor la prevederile legale în vigoare.
Un angajator din Târgu-Jiu, care activează în domeniul fabricării utilajelor și mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalului, a fost sancționat cu 100.000 lei pentru plata întârziată a drepturilor salariale către angajați, depășind termenul de plată stabilit prin contracte și regulamentul intern.