Județul Gorj, pe primele locuri din țară la tăierile ilegale de arbori

1624

Gorj se află în primele zece județe de la nivel național cu cele mai multe tăieri ilegale de material lemnos. Această situație este prezentată în Raportul Tăierilor Ilegale 2018 lansat de curând de organizația de protecție a mediului Greenpeace. 419 tăieri ilegale au fost înregistrate anul trecut. Județul nostru se află pe locul 9 în acest clasament. Pe primele trei locuri se află Mureș, cu peste 1.100 de cazuri, Sălaj, cu peste 1.000 de tăieri ilegale și Argeș cu aproximativ 650. Gorjul se mai află în acest clasament și la numărul sancțiunilor aplicate pentru contravenții de natură silvică, fiind înregistrate peste 1.000 de amenzi. În schimb, județul Gorj este pe primul loc la nivel național în privința numărului de apeluri la 112 pentru verificarea transportului de material lemnos, cu peste 2.000 de sesizări.

De asemenea, o situație gravă se înregistrează în Gorj în privința neregulilor depistate de Garda Forestieră, fiind la acest capitol pe locul doi pe țară, cu aproape 120 de nereguli.