Kilograme de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii gorjeni

Zece kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din locuința unui bărbat de 35 de ani din municipiul Târgu-Jiu.
Este vorba despre baterii cu 42 de focuri, inscripționate categoria T1, articole pirotehnice care prezintă un risc scăzut, și pentru care există suspiciunea unei etichetări eronate.
Articolele pirotehnice au fost ridicate până la finalizarea cercetărilor și depozitate în incinta unei societăți comerciale din Târgu-Jiu.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de efectuarea oricărei operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
Apropierea sărbătorilor de iarnă readuce în atenția polițiștilor comerțul cu articole pirotehnice.
Aceștia au început să verifice comercianții și reamintesc că orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, spun polițiștii.
Vor fi verificate și persoanele fizice și juridice neautorizate care comercializează ambulant articole pirotehnice.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateGranturi de 52 de milioane de euro aprobate de Comisia Europeană pentru crescătorii de bovine din România
14 septembrie 2026
ActualitatePrețul gazelor s-a scumpit cu 125%
14 septembrie 2026
ActualitateProbleme cu apa potabilă la Logrești
14 septembrie 2026
ActualitateCând va fi deschisă Fabrica de mâncare pentru animale de la Turburea
14 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ȘtiriDoar 40% dintre adolescenți consumă zilnic fructe și legume
14 septembrie 2026
ȘtiriMIPE anunță când va fi cunoscut bilanțul final al PNRR
14 septembrie 2026
ȘtiriCâți bani au primit partidele politice din banii statului în septembrie
14 septembrie 2026
EvenimentFestivalul Pastoral „Coborâtul oilor de la munte” revine la Baia de Fier
14 septembrie 2026
