Legile privind doborârea dronelor şi desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare, adoptate de Senat

Senatul a adoptat , în calitate de for decizional, proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian al României, şi proiectul de lege care reglementează desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiunilor militare pe teritoriul țării noastre, atunci când nu este instituită starea de urgenţă, de asediu, de mobilizare ori de război.
Primul document stabileşte autorităţile şi instituţiile care au competenţe în domeniu şi introduce măsuri clare pentru gestionarea şi monitorizarea traficului aerian, inclusiv în cazul aeronavelor fără pilot.
Potrivit celui de-al doilea act normativ, structurile desemnate din Armata României, în funcţie de necesităţile operaţionale, vor putea fi transferate, pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate, în relaţia cu comandantul forţelor armate străine care conduce o operaţie militară pe teritoriul statului român.
Au fost discuții aprinse în plenul Senatului între putere și opoziție, pe marginea celor două proiecte.
Parlamentarii SOS România, AUR și POT au cerut amendarea documentelor, astfel încât suveranitatea României să nu fie atinsă.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Garda de Mediu, control la UAT Câlnic
17 septembrie 2026
ActualitateVești bune pentru apicultori! Scade cota TVA pentru hrana albinelor
17 septembrie 2026
ActualitateStudenții vor burse mai mari
17 septembrie 2026
ActualitateDoar 543 de dosare eligibile pentru cele 600 de apartamente sociale din Târgu Jiu
17 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
PoliticăConsultările de la Cotroceni s-au încheiat. Anunț la ora 17:00
17 septembrie 2026
ȘtiriCele mai mari companii străine din România vin cu propuneri pentru guvernare
17 septembrie 2026
EconomieUrsula von der Leyen: Fondurile UE trebuie condiționate de respectarea statului de drept
17 septembrie 2026
CulturăTaraful lui Pițigoi din Cărbunești, în concert la Muzeul Țăranului Român
17 septembrie 2026
