Primăria Târgu Jiu este acuzată de lipsă de transparență, după ce consilierul local Mitruț Stănoiu și colegii săi nu au primit răspuns la solicitările oficiale privind contractele și costurile evenimentelor din 2025. Au trecut peste 100 de zile fără a fi furnizate informațiile solicitate.
Stănoiu a explicat că prima cerere a fost transmisă pe 30 iulie, urmată de o sesizare suplimentară pe 10 septembrie și o informare adresată Instituției Prefectului Județului Gorj, pentru posibila încălcare a legislației privind transparența administrației publice.
Primarul Marcel Romanescu a susținut că informațiile ar fi fost oferite în cadrul ședințelor Consiliului Local, cu toate că în procesul verbal este menționat explicit: „grupul PNL votează abținere, deoarece nu sunt defalcate costurile pe servicii”.
De asemenea, potrivit edilului, solicitările scrise pot fi formulate doar de cetățeni, nu și de consilierii locali.
Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public stabilește că orice persoană are dreptul să solicite și să primească informații de interes public de la autoritățile sau instituțiile publice, inclusiv consilierii locali.