Lista candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai este definitivă

12 candidați au fost validați de Biroul Electoral Central și au trecut de contestațiile depuse la Curtea Constituțională. Lidera POT, Anamaria Gavrilă, a decis aseară, să se retragă în favoarea președintelui AUR, George Simion. Decizia a fost luată pentru a da mișcării suveraniste cele mai multe șanse, au precizat cei doi într-o declarație de presă comună.
Ca urmare, vom avea 11 candidați înscriși pe buletinele de vot pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
Elena Lasconi, Nicușor Dan, Lavinia Șandru, din partea Partidului Umanist Social-Liberal, Crin Antonescu care candidează pentru această funcție din partea alianței PSD-PNL-UDMR, Victor Ponta, fost partener al lui Crin Antonescu în USL, candidează și el ca independent tot în zona suveranistă, George Simion, președintele AUR, dar și Daniel Funeriu, fost ministru al educației.
De asemenea, au mai fost validați de Biroul Electoral Central și candidații Cristian Vasile Terheș, din partea Partidului Național Conservator Român, și Silviu Predoiu, fost șef al Serviciului de Informații Externe.
În cursă s-au mai înscris și Sebastian Popescu, de la Partidul Noua Românie, și John Banu Muscel, un om de afaceri româno-american.”
În 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor, adică sâmbătă, pe 22 martie, se va stabili ordinea de înscriere pe buletinul de vot.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
PoliticăOana Gheorghiu: PSD încearcă să tragă şi România după el, în prăpastie
9 octombrie 2026
EvenimentA lovit un biciclist și a fugit de la locul accidentului! Șoferul a fost identificat de polițiști
9 octombrie 2026
EvenimentA furat ciocolată și a ajuns în arest! Tânărul nu e la prima abatere
9 octombrie 2026
EvenimentReținut după ce a furat geanta unei femei din Motru
9 octombrie 2026




