Locuitorii din Roșia de Amaradia nu vor mai avea de suferit din lipsa apei

249

Locuitorii din comuna Roșia de Amaradia nu vor mai avea de suferit din cauza lipsei apei. Al doilea puț de apă din satul Rugetu a fost dat în folosință în urmă cu câteva zile. Liviu Cotojman, primarul localității Roșia de Amaradia, a declarat că este al doilea foraj de mare adâncime dat în folosință.

Liviu Cotojman

De asemenea, edilul comunei a declarat că au început alte lucrări de suplimentare a sursei de alimentare cu apă a unui cătun al comunei, unde existau probleme mai ales în perioadele de secetă.

Primarul comunei Roșia de Amaradia a mai precizat și faptul că cel de-al doilea puț va fi construit foarte aproape de bazinul de apă, astfel incât consumul de energie electrică să fie foarte mic.