Lucrări de mentenanţă la sistemul de emitere a rovinietelor şi a taxei de pod

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale anunţă că la noapte, în intervalul 00:00 - 04:00, sunt programate lucrări de mentenanţă la sistemul de emitere a rovinietelor şi a taxei de pod.
Pentru scurt timp activitatea poate fi îngreunată sau întreruptă.
Compania mai precizează că rovinieta poate fi achiziţionată în avans - cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilităţii, iar taxa de pod poate fi achitată până cel târziu la ora 24.00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
