Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță lucrări de reparații asfaltice pe DN 67C, între Bengești și Novaci, începând de mâine, 5 noiembrie. Intervențiile vor fi realizate cu mixtură caldă, pe durata zilei, conform condițiilor meteorologice.
Circulația rutieră va fi dirijată de piloți de trafic în zona lucrărilor. Autoritățile recomandă șoferilor să manifeste atenție sporită și să respecte semnalizarea rutieră temporară, pentru siguranța participanților la trafic și pentru desfășurarea corespunzătoare a intervențiilor de întreținere pe sectorul vizat.