Lucrările la Calea Eroilor, sub analiza unei comisii

Investiția de 2 milioane de euro pentru Calea Eroilor a început în anul 2018 și nu a fost recepționată nici până în prezent.
Potrivit primarului Marcel Romanescu, lucrările sunt analizate de o comisie de specialiști în vederea recepției finale.
Din comisie fac parte un reprezentant al Ministerului Culturii, dirigintele de șantier și proiectantul. Sunt incluși și reprezentantul constructorului, un delegat al Primăriei Târgu Jiu și un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții.
Primăria are contract valabil până în decembrie 2026, iar eventualele nereguli trebuie remediate de constructor pe cheltuiala proprie.
La începutul lunii februarie, în Anul Național „Constantin Brâncuși”, firma executantă a fost amendată de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj cu 4.252,5 lei.


Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
ActualitateCând va fi reluată circulația pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
