Lucrările la centura municipiului, înaintează. Expropriații așteaptă să fie despăgubiți

297

Lucrările de la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu au fost reluate, însă sunt oameni care nu au fost despăgubiți nici până acum pentru terenurile sau casele pe care le dețin. Aceștia nu au primit niciun leu pentru proprietățile care stau în calea construirii drumului.

Proprietar 

Cu toate acestea, municipalitatea dă asigurări că lucrările evoluează și constructorul va finaliza șoseaua de ocolire în termenul prevăzut, respectiv toamna anului viitor.

Marcel Romanescu, primar Mun. Târgu Jiu

Pentru realizarea centurii, zeci de case au fost demolate până acum și circa o mie de oameni, expropriați. Investiția costă 200 de milioane de lei. Dacă lucrările nu vor fi finalizate la termen, statul român riscă să piardă finanțarea de la Uniunea Europeană.