Mai multe primării din Gorj se alătură protestelor organizate astăzi în Târgu Jiu, în sprijinul angajaților Complexului Energetic Oltenia. Primarul orașului Rovinari, Robert Dorin Filip, a anunțat mobilizarea pentru participarea la mitingul programat în această după-amiază.
Participanții se vor întâlni la ora 15:30, pe platoul Casei de Cultură din Rovinari, urmând să plece spre Târgu Jiu. Deplasarea se face către parcarea de tiruri de la Coloana Infinitului, unde sosirea este estimată în jurul orei 16:30.
Primarii din Rovinari, Turceni, Fărcășești, Urdari, Câlnic, Bâlteni, Plopșoru, Ciuperceni, Cătunele și Ionești și-au anunțat susținerea pentru mineri.
În același timp, la ora 15:00, conducerea CEO și sindicatele încep negocierile pentru contractul colectiv de muncă.
Sursă Foto: Dan Popescu