Meciuri de fotbal din ligile inferioare pe stadionul de patru stele din Târgu Jiu. Un derby din fotbalul românesc se va juca la Drobeta Turnu Severin

440

Municipiul Târgu Jiu a pierdut disputarea unui derby din Liga I, care, cu siguranță, ar fi reprezentat un eveniment sportiv pentru orașul nostru și ar fi adus un număr mare de suporteri pe noul Stadion Municipal. Meciul dintre CSU Craiova și Dinamo se va disputa, în schimb, pe stadionul din orașul Drobeta Turnu Severin, care este învechit. În schimb, pe stadionul de patru stele se dispută meciuri de fotbal din ligile inferioare, care nu atrag un număr mare de spectatori. Astfel, sâmbătă, 2 noiembrie, pe unul dintre cele mai cochete stadioane din țară se va disputa meciul din FC Universitatea Craiova 1948 și Progresul Pecica, din Liga a III-a.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că a lansat o invitație prin intermediul directorului Clubului Sportiv Municipal ca meciul să se dispute la Târgu Jiu.

Marcel Romanescu, primar al municipiului Târgu Jiu 

Reprezentanții clubului de top din Bănie ar fi fost deranjați de o declarație făcută de primarul Romanescu cu privire la faptul că echipa lui Adrian Mititelu este continuatoarea clubului de tradiție. Edilul șef neagă, însă, că a făcut această declarație.

Marcel Romanescu, primar al municipiului Târgu Jiu