Micuțul Andrei a ajuns acasă de sărbători, însă urmează a fi operat din nou. Familia are nevoie de ajutor!

1512

Micuțul Andrei Manasia, în vârstă de doar șase luni, din orașul Țicleni care  suferă de displazie cerebrală a ajuns acasă de sărbători, alături de părinții lui.

Astfel, după luni de zile de stat prin spitale, Cristina Lia, președintele asociației „Glasul Sufletului”, a declarat că operația a reușit, iar acesta se recuperează. Însă,  micuțul Andrei, încă are nevoie de ajutorul nostru. Acesta  va mai suferi cel puțin două operații.

Familia și-a cheltuit toate economiile pentru ca fiul lor să supraviețuiască și să ajungă acasă de sărbători. Totodată, În urmă cu puțin timp, au fost organizate două evenimente umanitare în Târgu-Jiu, dar și în localitatea natală a bebelușului. Astfel, dorința părinților s-a îndeplinit, pruncul a ajuns în sânul familiei, dar încă este nevoie de ajutor pentru a se recupera în totalitate.

Cei care își doresc să doneze pentru micuțul Andrei, o pot face în conturile bancare deschise pe numele  tatălui său, Vasile Manasia.

Conturile în care se poate dona, cu mențiunea „donatie”, sunt următoarele:
RON: RO61BTRLRONCRT0380334201
EURO: RO11BTRLEURCRT0380334201
Cod SWIFT: BTRLRO22