Micuțul căzut de la etajul 4, transportat la spital cu ajutorul medicilor

321

Lipsa de personal de la Serviciul Județean de Ambulanță își spune cuvântul. Pentru că nu au medici suficienți pe autospeciale, de multe ori, viața oamenilor este pusă în pericol. Așa s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile, când un copil de aproape 3 anișori a căzut în gol de la etajul patru al unui bloc din Rovinari. Pentru a fi transportat la un spital din alt județ era nevoie de o ambulanță cu medic. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece singurul echipaj cu medic era plecat într-o altă cursă. Salvarea a venit de la doi medici din cadrul unității spitalicești din Rovinari care s-au oferit să însoțească micuțul până la spitalul din Craiova.

Claudiu Constantinescu – managerul general interimar al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj

Cele două cadre medicale, medic anestezist și ginecolog, au supravegheat copilul până la întâlnirea cu ambulanța de la Dolj.