Ministrul finanţelor despre aprobarea şi reglementarea taxei pe stâlp

Reglementările referitoare la „taxa pe stâlp” vor fi publicate în ultima săptămână a lunii martie, iar calculele sunt din ce în ce în ce mai relevante şi mai exacte, a declarat, marţi ministrul Finanţelor Tanczos Barna.
„Taxa pe construcţiile speciale este o taxă introdusă anul trecut, ştim foarte bine. A fost o decizie luată în ultimele zile ale lunii decembrie, fără a respecta acele angajamente pe care eu, ca ministru al Mediului, de exemplu, le-am putut respecta de fiecare dată şi pe care le-am considerat foarte importante. Chiar dacă este nevoie de luni de zile de discuţie, când am decis pe SGR (Sistemul Garanţie-Returnare - n.r.), toată lumea a avut timp să se pregătească. Aşa ar fi de dorit şi această taxă pe construcţiile speciale, care se află astăzi în analiză detaliată la minister. Zilnic, se întâlnesc colegii mei cu fiecare sector în parte, cu toate industriile pe care va trebui să se conformeze şi va trebui să plătească acest impozit. Calculele sunt din ce în ce mai relevante şi mai exacte. Cu siguranţă vom veni cu reglementări în ultima săptămână a lunii martie, reglementări pe care avem ocazia acum în cursul lunii februarie, în cursul lunii martie, să le discutăm pe toate detaliile şi pe toate elementele”, a afirmat Tanczos Barna.
Propunerile privind baza de calcul, perioada de aplicare și excepțiile făcute de mediul de afaceri vor fi analizate, spune Tanczos Barna. Acesta a menţionat, totodată, că în discuţiile cu mediul de afaceri au fost avansate propuneri ce vor fi analizate, care se referă la baza de calcul, perioada de aplicare şi exceptarea unor anumite tipuri de construcţii speciale.
Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare („Ordonanţa trenuleţ”), aprobată la finalul anului trecut, prevede că „impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX.
Intră sub incidenţa acestor prevederi şi valoarea clădirilor din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice care, potrivit legii, nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri”.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateOm al străzii găsit fără suflare într-o casă părăsită
22 octombrie 2026
ActualitateDocumentația pentru reabilitarea clădirii Prefecturii Gorj a fost depusă la CNI
21 octombrie 2026
ActualitateAvocați obligatorii pentru firme! IMM România solicită respingerea propunerii legislative
21 octombrie 2026
ActualitateFestival de teatru pentru amatori, la Polovragi
21 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentMandat de arestare preventivă pentru un bărbat din Runcu
21 octombrie 2026
Eveniment13 muncitori fără contracte de muncă, descoperiți pe șantierul din cartierul Narciselor
21 octombrie 2026
EvenimentVIDEO: Hoț de lemne prins în flagrant în Gorj! Poliția a confiscat 25 de metri cubi de fag
20 octombrie 2026
EvenimentS-a ales cu dosar penal după ce a părăsit locul accidentului
20 octombrie 2026
