Muzeul de Artă din Târgu Jiu, gazda atelierelor pentru copii

În luna octombrie, atelierele pentru copii organizate de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” se mută la Muzeul de Artă.
Vineri, 2 octombrie este organizat atelierul Fețe hazlii, de Ziua Zâmbetului.
Copiii își vor putea confecționa ochelari uriași, pălării, mustăți și alte accesorii, își creează o față cât mai nostimă și se fotografiază.
„Vineri, 9 octombrie – Hrănitoare, pentru păsări călătoare
Cu o sticlă de plastic adusă de acasă, construim împreună hrănitoare pentru păsări, înaintea Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare. Fiecare copil pleacă acasă cu hrănitoarea lui, gata de agățat într-un copac.
Vineri, 16 octombrie – Punctele care se joacă de-a tabloul
Cu bile de mărimi diferite și vopsea acrilică, punem puncte pe carton. Fiecare copil alege drumul lui, o pictură liberă, din puncte care prind formă doar privite de departe, sau un tipar simetric, tip mandala.
Vineri, 30 octombrie – Strigoii caraghioși, din materiale naturale
Ca răspuns vesel la Halloween, creăm strigoi inspirați din folclorul românesc, cu tot ce găsim prin curte sau pădure, transformați în personaje pline de haz.
Atelierele au loc între orele 12:00-14:00 și 15:00-17:00, la alegere.
Biletul online costă 17,25 lei, gratuit pentru persoanele cu nevoi speciale.
Copiii sub 6 ani și persoanele cu nevoi speciale vin însoțiți, iar însoțitorii nu plătesc.
Locurile sunt limitate. Biletul cumpărat îți asigură rezervarea.
Atelierele fac parte din Programul de Educație Muzeală, desfășurat pe tot parcursul anului”, au transmis reprezentanții Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”.
Mai multe știri: Știri din Târgu Jiu · Știri din Gorj
Pe aceeași temă
ActualitateDouă accidente cu victime în Gorj. Un pieton și doi tineri au ajuns la spital
14 octombrie 2026
ActualitateAproape 1,5 tone de deșeuri, descoperite în afara zonei autorizate la Țânțăreni
14 octombrie 2026
ActualitateElevii din Gorj, invitați la un webinar despre riscurile consumului de droguri
14 octombrie 2026
Actualitate12 meciuri de fotbal se joacă astăzi în Cupa Gorjului
14 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentAmendat cu 4000 de lei pentru transport ilegal de cherestea
13 octombrie 2026
EvenimentTânăr de 23 de ani, din Motru, reținut pentru tâlhărie calificată
12 octombrie 2026
EvenimentFemeie reținută după ce și-a tăiat brățara de monitorizare
12 octombrie 2026
SportCSM Târgu Jiu, a 3-a victorie consecutivă
12 octombrie 2026
