Nicușor Dan, despre alegerile anticipate: „Românii nu își doresc asta”

Președintele Nicușor Dan spune că nu își dorește alegeri anticipate dacă Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu obține votul Parlamentului.
El afirmă că un astfel de scenariu ar însemna până la șase luni de campanie electorală și conflicte între partide.
Șeful statului spune că își dorește ca Guvernul Mureșan să fie învestit. Nicușor Dan precizează că dizolvarea Parlamentului nu este o soluție dorită, deoarece ar prelungi perioada de incertitudine.
Președintele le cere partidelor să găsească o soluție prin dialog și negociere pentru încheierea crizei politice.
„Eu îmi doresc ca acest guvern să treacă. Ăsta e motivul pentru care am făcut desemnarea. Nu vreau să discut foarte mult despre ce se va întâmpla dacă nu trece. În orice caz, alegerile anticipate, ca să fie clar pentru toată lumea, înseamnă patru-cinci-şase luni de bannere pe stradă, reclame la televizor, certuri între partide şi cred că românii nu-şi doresc în niciun caz asta. Deci, în politică, în opinia mea, trebuie să faci cam ce îţi dictează oamenii care ţi-au dat votul să faci. Iar asta înseamnă că partidele trebuie, în sfârşit, să găsească disponibilitate pentru dialog pentru a veni cu o soluţie.” - a declarat Nicușor Dan pentru Agerpres
Potrivit unui sondaj CURS, aproximativ 47% dintre români ar susține alegeri anticipate, iar un procent similar se declară împotriva acestei variante.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
PoliticăOana Gheorghiu: PSD încearcă să tragă şi România după el, în prăpastie
9 octombrie 2026
PoliticăPNL refuză să guverneze alături de PSD
9 octombrie 2026
PoliticăIulian Popescu nu exclude preluarea șefiei PNL Gorj
8 octombrie 2026
PoliticăIulian Popescu despre Guvernul Niculescu: „Nu cred că această variantă va trece”
7 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
ActualitateDouă accidente cu victime în Gorj. Un pieton și doi tineri au ajuns la spital
14 octombrie 2026
ActualitateAproape 1,5 tone de deșeuri, descoperite în afara zonei autorizate la Țânțăreni
14 octombrie 2026
ActualitateElevii din Gorj, invitați la un webinar despre riscurile consumului de droguri
14 octombrie 2026
Actualitate12 meciuri de fotbal se joacă astăzi în Cupa Gorjului
14 octombrie 2026
