Fraudele din mediul online revin cu investiții care folosesc identitatea unor instituții media cunoscute.
Infractorii promovează articole false și platforme fictive, promițând câștiguri rapide, pentru a obține date personale și bani de la victime, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
Schema începe cu site-uri clonă ce imită publicații reale, folosind logo-uri și elemente de design similare. Articolele sunt fabricate și prezintă interviuri sau dezvăluiri inexistente, pentru a crea impresia de credibilitate și a genera presiune emoțională asupra cititorilor.
Victimele sunt direcționate către platforme false de investiții, unde li se cer date personale și depuneri inițiale. Sunt afișate câștiguri fictive, iar retragerile sunt blocate prin taxe inventate.
DNSC recomandă prudență maximă și raportarea tentativelor de fraudă la numărul de telefon 1911.