Directiva europeană privind transparența salarială aflată în curs de transpunere în legislația românească, urmărește să asigure egalitatea de remunerație între femei și bărbați, dar a generat numeroase interpretări greșite.
Conform specialiștilor în resurse umane și legislație europeană, Directiva nu impune publicarea salariilor în anunțurile de angajare, ci doar obligația angajatorilor de a informa candidații, înainte de semnarea contractului, despre nivelul sau intervalul de remunerație stabilit pe criterii obiective. Clauzele de confidențialitate vor fi interzise, însă salariații îsi pot divulga veniturile doar în scopul verificării egalității de plată.
Angajatorii vor furniza date statistice anonime privind nivelurile medii de salarizare, fără a dezvălui salariile nominale ale angajaților, iar datele personale vor rămâne protejate. Deși raportarea diferențelor salariale este obligatorie doar pentru firmele cu peste 100 de angajați, toate companiile trebuie să respecte principiile egalității și transparenței. Negocierea individuală a salariului și acordarea bonusurilor rămân posibile, cu condiția aplicării unor criterii clare și neutre din punct de vedere al genului. Specialiștii subliniază că transparența reală pornește de la construirea unui sistem salarial coerent, echitabil și bine documentat.
Directiva Uniunii Europene 2023/970 privind transparența salarială are impact începând cu 1 ianuarie 2026, chiar dacă termenul maxim până la care statele membre trebuie să o implementeze în legislația națională este 7 iunie 2026.