Obiectele din plastic de unică folosinţă, interzise

293
foto sursa:unghiul.com

Consiliul UE a adoptat marţi o directivă care introduce noi restricţii pentru anumite materiale plastice de unică folosinţă. Astfel, până în 2021 vor fi interzise în UE farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă din plastic, paiele, beţele pentru baloane şi beţişoarele pentru urechi. Directiva privind materialele plastice de unică folosinţă se bazează pe legislaţia existentă a UE în materie de deşeuri, dar stabileşte norme mai stricte pentru cele mai poluante 10 articole, din punctul de vedere frecvenţă a apariţiei pe plajele europene. Noile norme interzic utilizarea anumitor produse din plastic de unică folosinţă pentru care există alternative. În plus, sunt introduse măsuri specifice de reducere a utilizării produselor din plastic care sunt aruncate cel mai des în mod necorespunzător. Unul dintre principalele obiective ale acestei directive este reducerea cantităţii de deşeuri de plastic pe care le generăm. Conform noilor norme, până în 2021 vor fi interzise, printre produsele din plastic de unică folosinţă, farfuriile, tacâmurile, paiele, beţele pentru baloane şi beţişoarele pentru urechi.

sursa:digi24