Parlamentul a aprobat cererea Statelor Unite privind dislocarea unor forțe militare în România.
Decizia a fost adoptată cu 272 de voturi pentru și 18 împotrivă. Solicitarea a fost analizată anterior în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Partidele AUR și POT au votat împotriva acestei solicitări. Liderul AUR, George Simion, a declarat că formațiunea nu susține trimiterea de armament defensiv în România, deși apreciază parteneriatul strategic cu Statele Unite.
În timpul dezbaterilor din plenul reunit, parlamentari ai partidului PACE-Întâi România au venit în fața sălii cu pancarte pe care scria „Noi vrem pace, nu război”. Aceștia au folosit fluiere și vuvuzele, iar unul dintre participanți a ținut o cruce în mână.