Patru persoane, accidentate grav în stațiunea Rânca de Crăciun. Acestea au fost transportate la spital

513

Aproximativ șase mii de turiști ajung zilnic în Rânca,  fiind principala atracție turistică în acest sezon. Din aceștia, majoritatea au mers pe pârtia de schi, astfel încât au avut loc și evenimente. Astfel, de Crăciun, dintre persoanele accidentate, patru persoane au suferit grave fracturi sau traumatisme, acestea fiind transportate în cele din urma la spital. Totodată, celelalte persoane au fost îndrumate către unitățile medicale cu mașinile personale.

Sabin Cornoiu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.

Potrivit acestuia, datorită fluxului de turiști din ce în ce mai mare în stațiunea Rânca și numărul evenimentelor va fi în continuă creștere.