Pensia din străinătate vine în România

106

Gorjenii care au muncit în străinătate pot să-și depună dosarele de pensionare în țară și să primească pensii europene. Pentru asta, trebuie să întrunească anumite condiții și să depună documente doveditoare, din țările în acre au lucrat. Casa Judeţeană de Pensii are convenţii atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi cu alte state din lume. După îndeplinirea condiţiilor de pensionare, cetăţenii îşi pot depune dosarele, la casele de pensii din județele în care își au domiciliul. Gorjenii care au realizat un anumit stagiu de cotizare in Romania, dar pentru ca nu este suficient si nu pot sa se Încadreze la o anumita categorie de pensie, pot sa cumuleze stagiul din Uniunea Europeana. Pensia calculată se poate primi fie în România, fie în străinătate. Sute de gorjeni au solicitat astfel pensii.

Vox Daniela Negoiță, director Casa de Pensii Gorj

Un cetăţean poate primi pensia atât în România, pentru perioada de cotizare, cât şi în ţara comunitară, în care a cotizat restul de ani cumulaţi. Solutionarea unui dosar se face in 45 de zile. Termenul este mai lung, însă, pentru pensiile din străinătate, deoarece  Casa de Pensii este obligată la corespondenţă cu celelalte instituţii similare, pentru a obține informaţiile necesare şi pentru a putea recunoaste stagiile cotizate din tările membre.