Festivalul-concurs „Plai de cântec și de dor” revine pe 29 iunie, în comuna Ciuperceni, cu cea de-a 15-a ediție dedicată promovării folclorului oltenesc. Evenimentul va avea loc în „Dealul Zorzila”, în cadrul bâlciului de Sfinții Petru și Pavel.
Festivalul este destinat tinerilor interpreți din Oltenia, cu vârste între 10 și 24 de ani, care se pot înscrie până pe 25 iunie. Concurenții vor interpreta două piese, iar juriul va premia autenticitatea și calitatea artistică, președintele acestuia fiind Maestrul Grigore Leșe.
Premiile ajung până la 1.000 lei, iar festivalul este deschis sponsorizărilor. Concursul va fi urmat de festivitatea de premiere, într-un cadru dedicat tradiției și muzicii populare.