PNL Gorj are o nouă conducere

Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal s-a întâlnit ieri, iar pe ordinea de zi s-a aflat și situația formațiunii politice de la Gorj, rămasă fără conducere pe 17 septembrie.
În urma analizării situației din PNL Gorj, BPN a decis numirea unei noi conduceri a organizației. Din aceasta fac parte dr. Ioan Sîrbu, Virgil Popescu, Dumitru Vulpe și Dorel Chirițescu. Noua conducere este coordonată de deputatul și vicepreședintele regional Gigel Știrbu.
"Astăzi, Biroul Politic Național al PNL a decis constituirea unui nucleu de conducere a activității Organizației PNL Gorj, sub coordonarea domnului deputat Gigel Știrbu.
Am onoarea să fac parte din acest nucleu, alături de camarazii noștri liberali, domnii Virgil Popescu, Dumitru Vulpe și Dorel Chirițescu.
Privesc această etapă ca pe o continuitate, dar și ca pe un nou început, construit în jurul unității, dialogului și respectului reciproc!
Pe colegii mei liberali îi asigur că nu am resentimente. Îmi doresc să fim o echipă unită, să lărgim rândurile PNL Gorj și nicidecum să ne dezbinăm, să aducem alături de noi oameni noi, oameni care cred în Gorj, în valorile liberale și care vor să se implice.
În perioada următoare vom discuta împreună obiectivele organizației. Ne vom concentra pe oameni și pe problemele lor, pentru că acesta trebuie să fie principalul nostru reper.
Privesc cu încredere și către noua construcție guvernamentală și sper ca Gorjul și gorjenii să fie cât mai mult în atenția viitorului Guvern.
Cred că viitorul se construiește doar prin măsuri raționale, implementate într-o atmosferă de echilibru și bună colaborare.
Colegilor mei din PNL Gorj le spun simplu: haideți să rămânem uniți și să construim o organizație de care să fim mândri, prin ceea ce vom lăsa moștenire copiilor noștri!
Pe dumneavoastră, dragi gorjeni, vă asigur că suntem deschiși dialogului și vrem să fim aproape de problemele dumneavoastră!", a transmis generalul Sîrbu pe Facebook.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
PoliticăOana Gheorghiu: PSD încearcă să tragă şi România după el, în prăpastie
9 octombrie 2026
PoliticăPNL refuză să guverneze alături de PSD
9 octombrie 2026
PoliticăIulian Popescu nu exclude preluarea șefiei PNL Gorj
8 octombrie 2026
PoliticăIulian Popescu despre Guvernul Niculescu: „Nu cred că această variantă va trece”
7 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
Actualitate12 meciuri de fotbal se joacă astăzi în Cupa Gorjului
14 octombrie 2026
ActualitatePatrimoniul tradițional al Gorjului, prezentat într-o expoziție la Madrid
14 octombrie 2026
ActualitatePSD decide dacă intră la guvernare alături de premierul desemnat
14 octombrie 2026
ActualitateLuca Niculescu urmează să depună programul de guvernare și lista miniștrilor în Parlament
14 octombrie 2026
