PNL și USR atacă la CCR noua componență a Biroului permanent al Camerei Deputaților

PNL și USR vor sesiza Curtea Constituțională după ce Camera Deputaților a modificat, marți, componența Biroului Permanent. Doi reprezentanți ai celor două partide au fost înlocuiți cu parlamentari de la AUR și SOS România.
Deputatul PNL Ionel Bogdan a susţinut marţi că, odată cu începutul sesiunii parlamentare, s-a format o nouă majoritate la Camera Deputaţilor, între PSD şi AUR.
"S-a format o nouă majoritate în Camera Deputaţilor între PSD şi AUR, care a schimbat, fără să anunţe liderii de grupuri, funcţii care reveneau Partidul Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, lucru care este inacceptabil, având în vedere că aceste funcţii au fost negociate la începutul acestei legislaturi, conform Regulamentului şi cu semnătura tuturor liderilor de grup. Practic, cei de la PSD şi AUR şi-au încălcat, până la urmă, o cutumă parlamentară şi acest lucru nu este normal. Am vrut, prin acest gest pe care l-am făcut, să arătăm că există o majoritate în Camera Deputaţilor formată din PSD şi AUR - o majoritate care era de aşteptat. Şi, drept urmare, credem că poate fi nominalizat şi viitorul premier, că deja are o majoritate sustenabilă", a declarat Ionel Bogdan la Parlament, citat de Agerpres.
Cele două partide susțin că schimbarea încalcă regulile privind reprezentarea grupurilor parlamentare și acuză formarea unei noi majorități în jurul PSD, cu sprijinul AUR și SOS România.
„Astăzi s-a creat o majoritate toxică în Parlament: PSD și extremiștii. Nu mai vorbim despre declarații, speculații sau despre jocuri politice făcute în culise, ci despre un vot concret, dat la vedere, prin care PSD a ales să le ofere extremiștilor mai multă putere în conducerea Camerei Deputaților. Acesta este rezultatul politic al votului de astăzi și PSD trebuie să și-l asume. Dacă aceasta este noua majoritate pe care PSD vrea să construiască în Parlament, atunci așteptăm să vedem și noul guvern susținut de această majoritate. Iar dacă nu există o majoritate capabilă să guverneze România responsabil și să păstreze direcția europeană a țării, atunci soluția democratică este întoarcerea la votul românilor: alegeri anticipate”, a declarat Diana Stoica, liderul deputaților USR.
Pentru sesiunea ordinară de toamnă, Camera Deputaților i-a ales vicepreședinți pe Natalia Intotero (PSD), Gianina Șerban (AUR), Adrian Cozma (PNL) și Cătălin Drulă (USR).
Funcțiile de secretari sunt ocupate de Silvia Mihalcea (PSD), Ramona Ioana Bruynseels (AUR), Ovidiu Ganț (minorități) și Verginia Vedinaș (SOS România).
În funcțiile de chestori au fost aleși Daniel Lungu (PSD), Simona Bucura-Oprescu (PSD), Bogdan Velcescu (AUR) și Magyar Lorand-Balint (UDMR).
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
PoliticăPNL nu se opune alegerilor anticipate
11 septembrie 2026
PoliticăSondaj pentru parlamentare. Schimbare pe locul al doilea
10 septembrie 2026
PoliticăConsultările pentru desemnarea premierului ar începe pe 7 septembrie
7 septembrie 2026
PoliticăIon Stamatoiu: ”Administrațiile locale nu sunt cerșetorii societății”
3 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentAmenzi de zeci de mii de lei aplicate șoferilor vitezomani
13 septembrie 2026
EvenimentVindea haine contrafăcute! Polițiștii au confiscat toată marfa
13 septembrie 2026
EvenimentUn joc de artificii i-a adus unei târgujience dosar penal
13 septembrie 2026
ActualitatePrețurile la carburanți au explodat! Bogdan Ivan cere controale
12 septembrie 2026
