Podul de la Giurgiu, ÎNCHIS pentru o zi pe ambele sensuri

Autoritățile bulgare închid temporar circulația pe Podul Prieteniei, care leagă orașele Giurgiu și Ruse, joi și vineri, pe ambele sensuri de circulație. În cele două zile vor avea loc lucrări de construcție și montaj.
Circulația autoturismelor va fi restricționată între orele 9:00 şi 21:00, iar cea a vehiculelor grele va fi restricționată timp de 24 de ore, de la ora 9:00, pe 27 martie, până la ora 9:00, a doua zi, pe 28 martie.
Într-un comunicat de presă, Agenția pentru Infrastructură Rutieră a explicat că reparațiile efectuate până în prezent nu au necesitat oprirea traficului, însă, în prezent se pun amestecuri de beton pentru conectarea noilor panouri din beton armat pe secțiunea cu ascensiune a podului, iar acest lucru necesită ca pentru cel puțin în primele 12 ore de la turnare să nu existe trafic de tranzit pe pod, pentru a se asigura o conexiune puternică între panouri.
Agenția pentru Infrastructură Rutieră își cere scuze automobiliștilor pentru orice inconveniente cauzate.
Agenția a publicat pe site-ul său o hartă care prezintă rute de circulaţie alternative, precum şi locurile unde şoferii de camioane pot aştepta până la reluarea traficului pe pod.
Site-ul Agenţiei poate fi consultat şi în limba engleză.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
