Polițiștii s-au întâlnit cu elevii din mai multe licee pe tema siguranței în școli

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat o întâlnire la care au participat reprezentanți ai mai multor instituții, dar și elevi de la nouă unități de învățământ liceal din Gorj.
Întâlnirea a fost organizată la inițiativa Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și a Consiliului Județean al Elevilor Gorj.
Scopul comun al tuturor participanților la întâlnire a fost creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, dar și a gradului de informare al elevilor, cadrelor didactice și părinților.
S-a stabilit ca temele activităților informativ-preventive să fie stabilite în funcție de problematica existentă la nivelul fiecărei unități de învățământ.
"Siguranța elevilor este o prioritate a Poliției Române și pentru a reuși creșterea gradului de informare în rândul acestora trebuie să identificăm noi metode de transmitere a mesajelor informativ – preventive, atât în mediul online, cât și în cadrul sesiunilor de informare desfășurate în sălile de clasă. S-a stabilit că au fost foarte utile activitățile desfășurate în colaborare Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității - Penitenciarul Târgu Jiu și reprezentanții elevilor participanți la discuții au solicitat continuarea acestor activități.
Totodată s-a stabilit ca la unele întâlniri, alături de polițiști să participe și psihologi din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Gorj.
Se vor organiza astfel de întâlniri lunar în așa fel încât problemele existente în unitățile de învățământ care necesită intervenția polițiștilor sau a altor instituții cu atribuții în domeniul siguranței și protecției copiilor să intervină pentru prevenirea combaterii de fapte antisociale.
Se vor iniția campanii de informare și prevenire în instituțiile de învățământ, campanii care să conducă atât la creșterea siguranței elevilor. La implementarea acestor campanii vor fi implicați și reprezentanții elevilor prin Consiliul Județean al Elevilor Gorj", potrivit
La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Inspectoratului de Jandarmi Gorj, Penitenciarului Târgu Jiu, Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Gorj și reprezentanții elevilor de la Colegiul Național "Tudor Vladimirescu", Colegiul Național "Ecaterina Teodoroiu", Liceul de Arte "Constantin Brăiloiu", Liceul "Henri Coandă", Liceul Teologic Târgu Jiu, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic "Virgil Madgearu", Liceul "Constantin Brâncuși" Peștișani și Liceul Teoretic Novaci.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
