Pompierii au intervenit la aproape 500 de incendii de vegetație uscată în acest an

161

În cursul anului 2017, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al Judeţului Gorj, independent sau în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă locale, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea a 489  incendii de vegetaţie uscată.

Nu de puţine ori intervenţiile pompierilor au fost foarte dificile datorită a diverşi factori, în principal zonele greu accesibile pentru a interveni cu autospecialele din dotare, precum şi intensitatea vântului care influenţa propagarea incendiilor cu rapiditate.

Cele mai multe astfel de incendii survin în urma dorinţei cetăţenilor de a igieniza terenurile şi de a le pregăti pentru lucrările agricole.

Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilitarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative.

În cazul nerespectării regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, cetăţenii riscă primirea unor sancţiuni contravenţionale, şi anume:

Amendă contravenţională de la 100 la 500 lei pentru:

– neluarea tuturor măsurilor pentru stingerea jarului rezultat în urma arderilor miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale;

Amendă contravenţională de la 500 la 1.000 lei pentru:

– folosirea maşinilor şi utilajelor agricole fără dispozitive ori site parascântei;

Amendă contravenţională de la 1.000 la 2.500 lei pentru:

– arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale fără obţinerea permisului de lucru cu foc;

– neluarea tuturor măsurilor pe timpul arderii pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

– neamenajarea corespunzătoare a locurilor unde se utilizează focul deschis în condiţii şi la distanţe ce favorizează propagarea focului.