Prima creație de la festivalul de artă stradală. Află care este aceasta

357

Artiștii artei stradale au ajuns și în Târgu-Jiu. Strad’Art este primul festival international de artă urbană, care se va desfășura la Târgu-Jiu în perioada 22-28 iulie. Deja, prima creație a fost realizată în Parcul Central. Este vorba de un desen cu chipul marelui sculptor Constantin Brâncuși, prezentat într-un mod inedit. Cetățenii sunt încântați de această inițiativă și consideră că este necesară o pată de culoare în orașul nostru.

A doua creație se găsește pe sediul Salvamont Gorj și este realizată de artistul Florin Radu. Acesta a spus pentru Radio Târgu Jiu că vrea să scoată în evidență importanța activității salvamontiștilor, care ajută persoanele aflate în situații dificile.

Tema propusă pentru prima ediție a festivalului este „Infinitul“. Aceasta va fi pusă în evidență prin opt picturi executate de mai mulți artiști români și străini, pe zidurile câtorva clădiri din oraș.